Ieri, între orele 10.00 – 12.00, cei 49 de salariații ai APM Bacău au întrerupt programul de lucru, manifestându-și astfel „nemulțumirea profundă cauzată de adâncirea inechităților salariale din sistemul public, fapt care, zilnic, ne diminuează nivelul de trai”.

Protestatarii susțin că:

„în prezent, salariile angajaților APM Bacău sunt cele stabilite în luna decembrie 2009, în contextul în care salariile colegilor noştri bugetari din aceeași familie ocupațională, au făcut recent obiectul unor acte normative individualizate, crescând substanțial. Exemplificăm: direcțiile sanitar-veterinare județene, casele de asigurări de sănătate județene, casele județene de pensii, agențiile județene pentru plăți și prestații sociale, direcțiile de sănătate publică, consiliile județene, administațiile județene a finanțelor publice. Și altor categorii de bugetari, din familiile ocupaționale învățământ și sănătate, le-au fost acordate importante majorări și alte drepturi de natură salarială.

         Nu considerăm că este firesc să fim discriminați ca și categorie de salariați bugetari doar pe considerent numeric, toți angajații agențiilor județene și ai agenției naționale pentru protecția mediului însumând 1845 de salariați în prezent.

Pe această temă ne-am adresat în nenumărate rânduri atât conducerii APM Bacău, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cât şi Ministerului Mediului, în scris şi în cadrul unor întâlniri oficiale.

         Până la acest moment revendicările noastre nu au fost soluționate în nici un fel, asfel încât suntem cea mai discriminată și nesusținută guvernamental, categorie de salariați plătiți din fonduri publice. ”

Salariații APM susțin că sunt deciși să declanșeze conflictul colectiv de muncă, întrerupând activitatea pe timp nelimitat, dacă revendicarile lor nu vor fi soluționate favorabil.

Poza-i din Deșteptarea.