after-school

Consilierii locali municipali băcăuani au hotărât, în cadrul unei ședințe extraordinare, punerea la dispoziție, în mod gratuit, de spații în incinta școlilor generale în scopul desfășurării de activități în afara orelor de curs obligatorii.

Acces la aceste spații vor avea doar copiii din clasele primare și gimnaziale din unitățile de învățământ unde se află sălile de clasă, și vor putea fi folosite doar în scopul oferirii de asistență socială, sprijin în efectuarea temelor, programe educative, asistență sociopedagogică, asistență psihologică, logopedie, activități recreative și de dezvoltare personală.

Hotărârea a fost adoptată după mai bine de o oră și jumătate de discuții între consilierii locali însă, chiar dacă dezbaterile au fost foarte aprinse, votul a fost unanim și fără să se aducă modificări propunerii inițiale.

Discuțiile din ședința CL s-au axat, în principal, pe programul ”Școală după școală” care este, de altfel, și principalul beneficiar al acestei hotărâri. Chiar dacă primarul municipiului, Cosmin Necula, dar și secretarul Ovidiu Popovici, au explicat că acest proiect nu vizează neapărat acest program toți s-au raportat, în final, la ”Școală după școală”.

Dovadă în acest sens stă chiar expunerea de motive formulată de Cosmin Necula. ”Având în vedere numeroasele cazuri de familii din municipiul Bacău, care nu pot asigura, din motive independente de voința lor, satisfacerea nevoilor minime de educație a copiilor, supravegherea copiilor după desfășurarea orelor de curs, nevoia copiilor e socializare, de dezvoltare personală armonioasă într-un cadru organizat și profesionist, propunem spre aprobare desfășurarea de activități, în sensul celor enumerate mai sus, în unitățile de învățământ primar și gimnazial din municipiul Bacău”, se arată în expunerea de motive.

Cum, odată cu primirea gratuită a spațiilor din școli, dispar plățile pentru chirii și utilități, toți consilierii au fost de acord cu faptul că, odată cu adoptarea acestei hotărâri, prețul plătit de părinți pentru ”Școală după școală”, ar trebui să scadă. ”Cel puțin cu valoarea achitată până acum pentru acoperirea chiriei și utilităților”, au explicat consilierii la finalul adoptării hotărârii.