14483885_1289589727726897_1396965647_n

Greva a început dimineață, la ora 07.30, la punctul de tranzit al Poștei Bacău, la Gară. Protestul a continuat la Poșta Nr.3, cea de lângă Cimitirul Central. Aici au manifestat aproximativ 80 de lucrători poștali.

Lucrătorii de acolo ș-au manifestat nemulțumirea față de politica managerilor companiei.14469384_1289589241060279_9624400_n

Este o lipsă totală de transparență. În presă se prezintă cifre amețitoare care spun că Poșta Română a intrat pe un trend pozitiv, iar nouă la negocieri ne zic altceva, refuzânduni-se orice creșteri salariale solicitate. Nu este însă vorba doar de asta. Nu se fac investiții în IT, Poșta este dotată la nivelul anilor 90. Nici în pregătirea profesională a resursei umane nu s-a investit niciun leu”, ne-a declarat Sorin Șova, liderul Sindicatului  Factorilor Poștali din Bacău.

Greva au durat aproximativ o oră, atât la punctul de tranzit cât și la Poșta Nr. 3.