Lansarea filialei CNMR Bacău a avut loc astăzi în aula Univeristății ”Vasile Alecsandri” Bacău, în prezența unor personalități, reprezentanți ai mediului universitar băcăuan, ai mediului de afaceri, ai administrației publice locale dar și a unor organizații non-guvernamentale.
Totodată, la eveniment a participat și Alexandru Cumpănașu, președintele CNMR. Acesta a prezentat celor aflați la eveniment direcțiile pe care Coaliția va încerca să le impună în negocierile ce se vor purta cu viitorul Guvern al României în privința proiectelor de modernizare a României dar și cum au decurs până acum discuțiile avute cu actualul Guvern.
Tot în cadrul lansării a fost prezentat și președintele Filialei CNMR Bacău, în persoana lui Paul Claudiu Cotârleț, cel care a ținut să precizeze că prima acțiune pe care o va pune în practică va fi monitorizarea candidaților ce se vor prezenta în fața alegătorilor la alegerile din decembrie. ”Vom urmări să fie persoane integre, să nu existe niciun fel de suspiciuni în privința lor. Dacă vom sesiza derapaje nu vom ezita să le facem cunoscute. Cred că este momentul ca cei care vor să ajungă în Parlament să fie persoane asupra cărora nu planează niciun fel de suspiciuni”, a declrat Paul Cotârleț în timpul evenimentului.