Parlamentarii liberalii băcăuani susțin, într-un comunicat de presă, că unul dintre amendamentele depuse ei la legea bugetului de stat pe 2017 viza tocmai finanțarea reabilitării și modernizării podului de la intrarea în municipiul Onești.

Amendamentul a fost respins de majoritatea PSD-ALDE.

Astăzi, o bucată din podul în cauză s-a rupt.

Mai jos puteți citi integral comunicatul semnat de deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr:

PODUL DE LA ONEȘTI NU ARE CULOARE POLITICĂ

La mai puțin de două săptămâni de la adoptarea bugetului de stat, Oneștiul este în pragul unei catastrofe, podul peste Trotuș fiind la un pas să se prăbușească.

Parlamentarii liberali băcăuani au încercat să repare decizia Guvernului Grindeanu de a ignora problema DN 11, și au formulat un amendament în sensul finanțării cu 22.500 mii lei pentru reabilitarea și modernizarea podului. Acest demers a fost însă respins de majoritatea P.S.D.+A.L.D.E, cu 185 de voturi împotrivă.

Îi comunicăm pe această cale domnului ministru Alexandru-Răzvan Cuc, membru PSD de asemenea, faptul că podul de la Onești nu are culoare politică, așa cum consideră domnia sa și că trebuie de urgență reparat. De asemenea, în cursul zilei de astăzi am transmis domnului ministru o scrisoare de interpelare pe această temă, scrisoare la care așteptăm un răspuns foarte urgent, dar mai ales fapte concrete.

Au existat și nenumărate demersuri locale, la inițiativa consilierilor județeni liberali precum și la inițiativa primarului Oneștiului, în scopului identificării sprijinului administrativ pentru reabilitarea podului peste Trotuș, demersuri cărora Consiliul Județean Bacău nu le-a acordat nicio atenție.

Facem apel pe această cale la toți parlamentarii băcăuani, indiferent de culoarea politică, să sprijine în al doisprezecelea ceas inițiativa nostră de a identifica soluții rapide. O eventuală avarie gravă a podului ar putea izola municipiul Onești și întreaga zonă pentru o foarte lungă perioadă de timp.

Tudorița Lungu, deputat PNL Bacău

Ionel Palăr, deputat PNL Bacău