La începutul lunii ianuarie, Garda Națională de Mediu, în parteneriat cu „Let’s Do It, România!”, a lansat concursul „Let’s Be Eco!”, competiție adresată unităților de învățământ din mediul rural, în scopul reutilizării resurselor si al protejării mediului înconjurător.

Obiectivul concursului constă în distribuirea unor calculatoare/laptop-uri și birouri alocate în urma disponibilizării, în școlile din mediul rural. Garda Națională de Mediu a disponibilizat câteva sute de calculatoare si laptop-uri, aflate în perfectă stare de funcționare, în scopul reutilizării de către elevi. Acțiunea vizează promovarea conceptului de economie circulară, care susține dezvoltarea sustenabilă și diminuarea risipei prin consumul rațional de resurse.

În concurs s-au înscris 649 de școli din 41 de județe, numărul unităților școlare înscrise reprezentând 21% din numărul total al școlilor din România. Au intrat în competiție școli primare, licee, școli de arte și meserii, și chiar și o şcoală specială aflată în sistemul de detenție din România (Tichilești Brăila). În vederea susținerii școlilor din care fac parte, elevii au trimis peste 25.000 de lucrări originale create din materiale reciclabile, având ca temă mediul înconjurător.

Evaluarea lucrărilor se va face pe 9 martie.

După desemnarea câștigătorilor și odată cu publicarea clasamentului final, într-o primă etapă, vor fi acordate 500 de laptopuri, urmând ca această cifră să fie suplimentată, în funcție de numărul de calculatoare disponibile.

„Ideea de a oferi școlilor din mediul rural echipamente disponibilizate susține principiul ‘Zero Waste – zero deșeuri’ care a generat conceptul economiei circulare. Urmând acest principiu, am decis ca toate calculatoarele functionale rămase în dotarea instituției după achiziționarea unor echipamente noi, prin intermediul fondurilor europene, să fie reutilizate, în beneficiul elevilor din zonele defavorizate. Ne bucurăm că inițiativa noastră a fost întâmpinată cu entuziasm și cu siguranță premiile vor ajunge către cei mai implicați și creativi participanți. Speram ca iniţiativa Gărzii Naţionale de Mediu să reprezinte un exemplu de protejare a mediului si combatere a risipei şi pentru alte instituţii publice din România”, a declarat Comisarul General al GNM, domnul Bogdan Trif.

La rândul său, reprezentantul “Let’s Do It Romania”, Andrei Coșuleanu, a declarat “Proiectul este deja unul de succes. Numărul foarte mare de scoli dornice să participe a întrecut toate aşteptările noastre. Vom transforma acest proiect într-un program de sprijin al şcolilor la nivel naţional şi îl vom extinde, începând din luna martie. Dorim să aducem un sprijin real la susţinerea educaţiei în România şi la dezvoltarea responsabilă a elevilor. Exemplul partenerilor de la Gardă Naţională de Mediu va fi promovat în toate instituţiile din România ca model de bune practici. Speram să cooptăm cât mai mulţi parteneri în acest program.”

 

Proiectul „Let’s Be ECO!”, organizat de echipa „Let`s Do It, România!”, în parteneriat cu Garda Națională de Mediu, este dedicat școlilor din mediul rural din toată țara și urmărește ca elevii să înțeleagă importanta protejării mediului înconjurător și a conservării resurselor.