O persoană din municipiul Bacău a pierdut suma de 7500 de lei şi a recuperat-o cu ajutorul jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

În ziua de 25 mai a.c., în jurul orei 16.00, în timp ce se deplasa spre serviciu, plutonier major Lungu Mircea din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, a observat în zona bisericii Precista din municipiul Bacău, pe trotuar, o pungă în care se afla o sumă importantă de bani, peste 7500 de lei.

Jandarmul a solicitat sprijinul colegilor săi pentru identificare titularului acestei sume de bani. Astfel în timpul efectuării verificărilor, la faţa locului s-a prezentat un bărbat de aproximativ 60 de ani din municipiul Bacău, care a sesizat faptul că, trecând prin zona respectivă, a pierdut nişte bani, prezentând în acest sens documentele justificative din care reieşea că aceştia îi aparţin.

Bărbatul a relatat jandarmilor, că în aceeaşi zi, a ridicat banii de la o instituţie bancară cu titlu de împrumut, cu aceştia intenţionând să achiziţioneze un autoturism.

 Banii au fost predaţi persoanei în cauză în prezenţa unui martor asistent, mulţumind celor care s-au implicat în toată activitatea pentru sprijinul dat în recuperarea acestora.