Sâmbătă, 02.09.2017 la sediul Centrului de Afaceri şi Expoziţii Bacău,într-un cadru festiv în contextul împlinirii a 124 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale, a avut loc o lansare de carte cu tema „MOMENTE DIN ISTORIA JANDARMERIEI BĂCĂUANE 1893-1948”.

Locotenent Ioan Marcel din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău  împreună cu fratele său  Ioan Valentin, lucrător în cadrul  Serviciului Judeţean Bacău al Arhivelor Naţionale  sunt autorii lucrării mai sus menţionate,  lucrare care nu putea veni într-un moment mai oportun pentru a marca  evenimentul de la 1 septembrie respectiv înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în anul 1893.

La eveniment au participat colegi  din  Gruparea  de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul  de Jandarmi Judeţean Bacău, şi al  Serviciului Judeţean Bacău al Arhivelor Naţionale, rude şi apropiaţi ai autorilor,  iar domnul Profesor Vilică Munteanu a asigurat moderarea evenimentului.

În contextul manifestaţiilor dedicate Centenarului Primului Război Mondial,  evenimentul a început cu o slujbă religioasă de  pomenire a eroilor jandarmi Băcăuani care  şi-au slujit ţara şi au dat  sacrificiul suprem în acele momente de răscruce pentru fiinţa naţională.

       Au fost ţinute alocuţiuni de către reprezentanţii instituţiilor, invitaţi, rude şi prieteni,  ocazie cu care au fost făcute aprecieri cu privire la importanţa evenimentului , conţinutului documentat al lucrării şi valoarea istorică pentru instituţia Jandarmeriei Române.

Evenimentul s-a încheiat cu oferirea de catre autori a lucrării menţionate.