UK- igienă şi disciplină
Nici nu ştiu cu ce să încep. Cu parcarea supraetajată în care poţi lăsa maşina o zi întreagă şi, dacă vrei, poţi lua abonament de parcare pe orice perioadă ?
Cu lifturile mari şi încăpătoare separate pentru pacienţi şi vizitatori?
Cu dispersoarele cu gel dezinfectant plasate de la intrarea în spital, pe toate holurile şi la fiecare pat? Ca o paranteză, la noi au apărut asemenea aparate doar în Mall.
Sau să spun despre cantina la care poate mânca orice vizitator, precum şi angajaţii spitalului? Poate despre meniul cu două variante, atât pentru regim cât şi pentru cel normal.
Dar, destul cu mofturile. Să trecem la lucruri serioase. De exemplu, faptul că fiecare pat are staţia proprie de oxygen, că toate funcţionează normal, adică se ridică şi se ajustează, precum şi accesoriile lor, ca de exemplu barele laterale.
Şi, desigur, butoanele de panică, şi ele chiar funcţioneză. În jurul fiecărui pat sunt perdele rabatabile, care “ascund” pacientul atunci când i se face tratamentul sau este schimbat, sau dacă pur şi simplu vrea să aibă puţină intimitate.
Infirmierii trec la fiecare câteva ore şi dezinfectează noptierele, suporţii pentru perfuzii, aparatele de oxigen sau orice suprafaţă ce intră în contact cu omul.
Orele de vizită… Poţi vizita bolnavul la orice oră, cu excepţia intervalului 14.00-16.00, când programul de odihnă şi somn este respectat cu stricteţe.
Şi încă un moft, aşa sunt englezii chiţibuşari. În perioada în care socrul meu era internat, se dezbătea o problemă de comunicare. Personalul auxiliar se adresa pacienţilor cu apelativul “love”, ceea ce s-ar traduce “iubito “ sau “iubitule”. S-a decis că nu e prea politicos şi că unii pacienţi s-ar putea simţi ofensaţi de intimitatea adresării. Şi s-a decis că e corect să se folosească doar doamnă sau domn. Nimeni nu a comentat şi toată lumea s-a conformat.
Ce să mai spun? Că după tratamentul din spital, bolnavul este transferat într-un sector de recuperare şi că după externare primeşte o schemă de suport medical pe lângă cel medicamentos.
Bacău- mizerie şi dezinteres
Aici ştiu cu ce să încep. Cu gardianul căruia îi arăt biletul de la medic ce îmi permite să stau cu bolnavul ca şi însoţitor şi îmi spune să nu i-l mai arăt pentru că acel bilet nu îmi dă şi dreptul să intru în spital, ci doar să stau cu bolnavul.
Mă întreb şi eu ? Cum să stau cu bolnavul dacă nu pot să intru la el? Despre parcare ştie toată lumea că, mai ales pe ploaie sau zăpadă, se transformă în mocirlă.
La recent modernizata secţie de neurologie cade faianţa de pe pereţi în timp ce pacienţii trec pe hol.
Sau despre: ”ieşiţi afară că schimbăm pacienta”. Nu uitaţi să daţi 5 lei la infirmieră să fiţi siguri că o schimbă când e nevoie, nu doar dimineaţa şi seara.
Şi gălăgia vizitatorilor exact în perioada de odihnă, căci programul de vizită este fix de la ora 15.00.
Cel puţin gândăceii mici şi roşii nu fac nici un zgomot. Doar se plimbă prin chiuvetă.
Curăţenia! Da… cârpele şi mozoleala numită spălat pe jos. Cel puţin, la chiuvete sunt sticle cu săpun lichid îndoit cu apă, să dureze mai mult.
Patul, nu se ridică decât dacă trag doi oameni de el şi unul trebuie să fie bărbat ca să aibă putere. Saltelele pentru escari se dau după preferinţe că nu sunt destule.
Nu ştiu cine a făcut meniul bolnavilor , dar micul dejun este de-a dreptul dezgustător. O bucată de margarina pusă pe două felii de pâine. Nici măcar nu sunt puse pe o farfurie. Sunt aşezate pe cana cu ceai fierbinte, să se topească margarina în pâine.
Medicamentele … Desigur că nu sunt suficiente, mai aducem şi de acasă.
Ce să zic despre externare. Acelaşi coşmar ca la internare, dar în sens invers.
Stau bolnavii cu bagajele făcute şi aşteaptă salvarea. Dacă e aglomeraţie, cei ce urmează să plece stau pe scaune să lase loc noilor pacienţi. Dacă nu pot sta pe scaun, împart patul.
De când ieşi pe poarta spitalului, Dumnezeu cu mila. Dacă ai rude să te ajute şi să te ingrijească, e bine. Dacă nu, ai varianta unui spital privat unde eşti sedat ca să nu deranjezi ceilalţi pacienţi şi personalul.
Dana Munteanu McAllister
