Fostul deputat Ion Melinte este noul președinte al organizației județene Bacău a Partidului Mișcarea Populară. La Conferința Județeană, desfășurată ieri, la Ateneul din Bacău, el a fost singurul candidat, iar alegerile s-au desfășurat fără surprize.
Din conducerea centrală, a fost prezent președintele executiv Eugen Tomac.
El a mai anunțat că s-au strâns un milion de semnături pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. „Un primar bun nu se teme de două tururi”, a apreciat liderul Partidului Mișcarea Populară.