Insula de Agrement pare să aibă un viitor luminos, în urma vizitei în această locație efectuată luni de premierul Viorica Dăncilă, comisarul european Corina Crețu, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, alături de autoritățile locale.
Primarul Cosmin Necula le-a expus oaspeților problemele de proiectare și de birocrație care au încurcat realizarea la timp a moderrnizării Insulei, precum și necesitatea ca lucrările să fie finalizate până la 31 decembrie 2018, fiindcă altfel se pierd circa opt milioane de euro din fonduri europene, ca sancțiune pentru nerealizarea proiectului. Una dintre aceste probleme este parcarea supraetajată de la intrarea pe Insulă, la care între timp s-a renunțat, fiind greu de realizat din cauza unei conducte peste care s-ar fi suprapus.
De asemenea, primarul a pus accent pe necesitatea ca modernizarea Insulei să fie terminată în același timp cu decolmatarea lacului, care nu s-a încadrat în grafic din cauza lipsei de fonduri. Ministrul Ioan Deneș a declarat că instituția pe care o conduce, prin intermediul Administrației Bazinale Siret, își asumă efectuarea acestor decolmatări, efectuate în proporție ceva mai mult de jumătate și care ar mai necesita 2,7 milioane de lei.
Premierul Viorica Dăncilă și-a declarat, de asemenea, susținerea pentru finalizarea proiectului la timp, astfel ca banii europeni să nu se piardă.
În prezent, lucrările de pe Insulă, începute în 2015, sunt finalizate în proporție de circa 70%, însă au fost sistate în 2016 din cauza unor greșeli de proiectare. În luna iunie 2018 va fi desemnat un nou construcor care să finalizeze lucrările. Lacul din jur seamănă mai mult cu o pădure, albia fiind ocupaă în mare proporție de arbori.
Cât privește folosirea fondurilor europene, comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a declarat că România nu a fost suficient pregătită să acceseze fonduri europene pentru proiecte de calitate încă din ianuarie 2007, când a aderat la UE, ea menţionând ca impedimente în ceea ce priveşte întârzierile acumulate în decursul timpului birocraţia, legislaţia românească suplimentară în domeniu, dar şi contestaţiile în instanţă la licitaţii, cu termene lungi de soluţionare.
„Eu cred că România nu a fost pregătită suficient pentru a accesa aceste fonduri europene cu proiecte de calitate încă de la 1 ianuarie 2007, atunci când a intrat în Uniunea Europeană. Avem foarte multe întârzieri acumulate de-a lungul anilor. Suntem pe teren tot timpul, venim şi tragem semnale de alarmă unde este cazul, tocmai pentru a ajuta. Avem experţi pe teren care ajută autorităţile locale, guvernele României, care, pentru noi, nu au culoare politică. Ne asigurăm că, în toate statele membre, aceşti bani şi această apartenenţă la Uniunea Europeană este maximizată şi este accelerată implementarea pe teren”, a declarat comisarul european Corina Creţu.
Din partea autorităților locale au fost prezenți prefectul Maricica Luminița Coșa, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, primarul Cosmin Necula, senatorul Dragoș Benea, subprefectul Valentin Ivancea, directorul ABA Siret, Emil Vamanu.