Aseară, președintele Klaus Iohannis a înmânat autorităților ieșene decretul de promulgare a Legii prin care municipiul devine „Capitala istorică a României”.
De la festivitatea organizată de Primăria Iași au lipsit tocmai inițiatorii legii, parlamentarii PSD de Bacău.
Senatorul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău s-a declarat „dezamăgit” de situație.
„Pe adresa organizației județene a PSD Bacău sau pe vreuna dintre adresele celor 8 cabinete ale parlamentarilor băcăuani din PSD nu a ajuns până la acestă oră vreo invitație din partea Primăriei Iași. Gestul este în totală contradicție cu felul în care gândeau politicienii moldoveni acum 160 de ani. Mai jos de atât nu se putea ajunge”, a rezumat situația într-o conferință de presă președintele PSD Bacău.
Benea a reluat tema marii „schisme” dintre Bacău și Iași: „Nu am înțeles nici acum, la toate aceste asociații civice din Iași, de ce se dorește excluderea Bacăului de pe traseul acestei autostrăzi. Noi niciodată nu am spus că autostrada Moldova – Transilvania nu trebuie să plece din Iași.”
Numai că primarul municipiului Iași, Mihai Chirica susține contrariul și ceva în plus.
„Domnului Dragoș Benea i-am trimis o invitație la eveniment și o scrisoare de mulțumire pentru rolul său în declararea municipiului Iași Capitală istorică a României”, a declarat Chirica pentru TVR Iași.
Mihai Chirica și Dragoș Benea au fost colegi de partid, primarul Iașiului fiind ales în funcție pe listele PSD, până anul trecut când edilul a fost exclus din formațiunea social-democrată.