Începând de săptămâna trecută, 23 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni execută un stagiu de practică cu durata de cinci luni la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău.
Elevii jandarmi aflați în practică au fost admiși în urma sesiunii de examene din luna ianuarie 2019, când peste 70 de tineri băcăuani și-au încercat șansele pentru o carieră în Jandarmeria Română.
Pentru aplicarea adecvată şi valorificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite la orele de curs, elevii au fost repartizaţi să desfăşoare activităţi specifice în două etape distincte, până pe data de 06 septembrie.
Prima etapă, cu durata de 54 de zile lucrătoare, va fi executată în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică, iar cea de-a două etapă, de 26 de zile lucrătoare, va fi executată la structurile de pază şi protecţie instituţională.
Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice şi vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de un tutore profesional cu experienţă, care îndrumă şi verifică elevul tutelat în îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor primite.