Sursă foto: Realitatea.net
Dedeman a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 7,22 mld. lei, în creştere cu 14% faţă de anul anterior. Compania controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl are cea mai extinsă reţea de magazine de bricolaj. Profitul net al companiei a ajuns în 2018 la peste 1 miliard de lei, ajungând la 1,013 mld. lei, în creştere cu 14% faţă de anul anterior.
Înființată în 1992 la Bacău, rețeaua Dedeman devine, în anul 2015, al patrulea cel mai mare jucător din bricolaj în Europa Centrală și de Est, cu o cotă de piață de 1,9%. La sfârșitul anului 2017 compania deține 48 de magazine și are peste 10.000 de angajați. Dedeman își majorează profitul cu aproape 25% în 2017 faţă de 2016, valoarea profitului se situează astfel la 889 mil. lei, cel mai înalt nivel înregistrat de companie până acum. În septembrie 2018 compania deschide al 6-lea magazin din Capitală, ajungând la 49 de magazine și depășind 10.600 de angajați.
Adrian și Dragoș Pavăl au preluat în vara anului trecut şi proiectul de birouri The Bridge din zona Orhideea din București în cea mai mare tranzacţie realizată vreodată în România pe piaţa de office – 200 mil. euro, iar anul acesta au plătit circa 130 mil. euro pentru proiectul The Office din Cluj.