Consilierii locali ai Partidului Național Liberal s-au opus proiectului inițiat de primarul Cosmin Necula, prin care se urmărea închirierea, în Parcul ”Georgeta-Mircea Cancicov”, a 15 loturi de teren în vederea utilizării acestora în scopuri comerciale.
La ultima ședință a Consiliului Local Bacău, desfășurată la finalul săptămânii, aleșii locali liberali au propus conducerii Primăriei Bacău o abordare coerentă și unitară a modului în care se dorește a fi administrat și modernizat principalul parc al orașului. Prin vocea consilierilor locali Raluca Năstase și Daniel Miclăuș, grupul PNL a solicitat identificarea și adoptarea unei strategii pe termen mediu și lung pentru Parcul ”Cancicov”, și nu măsuri temporare și arbitrare, lipsite de viziune și de eficiență.
„Vă propunem să sistați orice tip de lucrare în parc, pentru că sunt lucrări haotice și să realizăm un studiu serios cu privire la dezvoltarea parcului, în acord cu cerințele moderne. Vă solicităm alocarea sumei de 100.000 de lei pentru realizarea unei documentații complexe privind Parcul «Cancicov», care să prevadă amenajarea de spații verzi, de piste pentru bicicliști, locuri de joacă, iluminat, reabilitarea mobilierului urban și realizarea unui amfiteatru pentru diverse evenimente”, a argumentat consilierul local Raluca Năstase.
Liberalii susțin ca modernizarea parcului trebuie să corespundă destinației pentru care acesta a fost creat: un o oază de verdeață și de liniște, în care băcăuanii de toate vârstele să își poată petrece timpul liber, și nu un spațiu al comerțului agresiv și haotic.
Consilierii PNL regretă faptul că, la acest moment, primarul Cosmin Necula și colegii lui din PSD nu înțeleg necesitatea unei sistematizări și dezvoltări coerente a Parcului ”Cancicov” și doresc transformarea acestuia într-un ”bâlci”.
Reprezentanții PNL Bacău atrag atenția primarului Cosmin Necula și asupra faptului că nu mai poate fi amânată alocarea de fonduri și intervenția de urgență la statuia fruntașului liberal Mircea Cancicov, cel care a donat terenul pe care s-a amenajat parcul orașului Bacău, care, de altfel, îi poartă numele. Monumentul se află, în acest moment, într-o paragină care atrage revolta celor care trec zilnic pe lângă acesta.