PNL Bacău are, începând de astăzi, un nou sediu, pe strada Unirii nr. 11, vizavi de Liceul Economic.

Acesta a fost inaugurat în prezența lui Rareș Bogdan, cel care conduce lista de candidați liberali pentru Parlamentul European și a președintelui de onoare al PNL, Dumitru Lecca. Alături de ei au stat fruntașii liberali locali, parlamentarii de Bacău deputații Tudorița Lungu și Ionel Palăr, senatorul Daniel Fenechiu, primari, consilieri județeni și municipali.

Inaugurarea sediului PNL Bacău a fost doar un eveniment a făcut parte dintr-un șir de acțiuni electorale. Astăzi s-au lansat și în Bacău candidații Partidului Național Liberal pentru Parlamentul European. Dimineață delegația PNL a fost la Buhuși, după care s-au oprit la compania băcăuană Sudometal, unde Rareș Bogdan a avut întâlniri cu alegătorii.

La amiază a avut loc inaugurare a sediului cu nelipsita slujbă de sfințire. A urmat  o conferință de presă, deși inițial se anunțase că Rareș Bogdan va face doar declarații de presă.

Începând cu ora 14.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” a avut loc lansarea festivă a candidaților PNL. Aici au ajuns și alți lideri naționali ai PNL, precum Gheorghe Falcă sau Vasile Blaga.