Primarul de Bacău, Cosmin Necula, consideră că votul pe care românii l-au dat la scrutinul pentru alegerile europarlamentare din 26 mai arată ”clar şi transparent că cetăţenii spun că noi trebuie să plecăm de la guvernare”.
Deputatul Ionel Palăr (foto) susține că ,,PNL Bacău îi cere, clar și transparent, lui Cosmin Necula să-și dea demisia din funcția de primar al municipiului Bacău, pentru modul în care conduce orașul de trei ani. Crizele apei și situația încă nerezolvată a sursei alternative de alimentare a orașului, pierderea fondurilor europene pentru modernizarea Insulei de Agrement, stoparea lucrărilor la Spitalul Municipal Bacău, lipsa oricărei investiții majore și a proiectelor finanțate prin fonduri europene, precum și starea jalnică a rețelei de străzi din municipiu sunt tot atâtea argumente pentru ca actualul primar de Bacău să-și dea demisia.’’
Mai mult de atât, președintele PNL Bacău afirmă că ,,Scorul obținut de PSD în municipiul Bacău, unde partidul are primar în funcție, de doar 18 procente, este o consecință a lipsei de eficiență și competență a actualei administrații și reflectă starea generală de nemulțumire a locuitorilor. De aceea, Cosmin Necula trebuie să dea dovadă de bun simț politic și de cavalerism față de cetățeni și să se retragă înainte ca orașul să fie îngropat de tot în immobilism și sărăcie și toți tinerii să plece spre București, Cluj sau în străinătate.”
În opinia sa ,,Băcăuanii merită o soartă mai bună, merită ca primăria să fie condusă de o echipă responsabilă și cu expertiză, care să redea speranța în relansarea și dezvoltarea orașului.’’