Declarațiile mincinoase ale senatorului Dragoș Benea, lansate în spațiul public cu ocazia vizitei premierului Viorica Dăncilă la Insula de Agrement, nu pot ascunde un adevăr incontestabil: guvernarea locală PSD reprezintă un dezastru pentru băcăuani!

De trei ani, nici un proiect important nu poate fi bifat în dreptul  administrației Necula care și-a demonstrat incompetența și s-a remarcat prin desele crize ale apei, prin gropile din asfalt, prin abandonarea lucrărilor la Spitalul Municipal, dar și prin lipsa proiectelor europene.

Băcăuanii trebuie să șie că primarul Cosmin Necula și senatorul Dragoș Benea sunt cei care au pierdut finanțarea europeană atrasă de fosta administrație liberală a orașului, iar acum băcăuanii trebuie să dea înapoi banii europeni.

”Cât de ipocrit și de mincinos să fii, să vii și să te lauzi să spui că termini Insula de Agrement până în septembrie, după ce trei ani nu ai făcut nimic și ai pierdut finanțarea europeană. Ne-am obișnuit cu ieșirile de acest gen ale senatorului Dragoș Benea, omul care a condus județul Bacău și nu a lăsat nimic notabil în urmă, iar acum vrea un mandat de  europarlamentar la Bruxelles. Sper, însă, ca de această dată băcăuanii să nu se mai lase păcăliți și să sancționeze prin vot acest comportament. În fața premierului Dăncilă, Dragoș Benea ar fi trebuit să prezinte noile investiții începute de PSD, ceea ce este imposibil, pentru că orașul este aproape distrus de incompetența PSD. De altfel, toată pleiada de miniștri PSD care s-a plimbat prin Bacău, în ultimul an, a vizitat doar șantiere liberale. Dragoș Benea și PSD ce să le arate?”, a declarat Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.

În opinia acestuia, senatorul Dragoș Benea este rupt de realitate aunci când încearcă, inutil de altfel, să critice administrația liberală.

”Oamenii ăștia nu sunt în stare nici măcar să inventarieze toate proiectele administrației liberale. Să spui că nu am asfaltat nimic nu mai este doar minciună, ci de-a dreptul prostie.

Îi reamintesc de străzile modernizate din cartierele CFR, Șerbănești și Tache. Sunt cartiere în care ei, PSD-iștii, nici măcar nu au curajul să pună piciorul, de teama furiei oamenilor.  Îi mai reamintesc de  modernizarea celor patru poduri – Mărgineni, Șerbănești, Trebeș și Narcisa, de pasajul rutier subteran și, mai ales, îi reamintesc de Spitalul Municial, pe care ei îl îngroapă. Le înțeleg disperarea cu care încearcă să convingă lumea, cu care încearcă să-i intimideze pe primarii liberali, dar îi rog să se oprească, pentru că băcăuanii nu sunt o masă de manevră, ci niște oameni care văd și înțeleg realitatea”, a mai explicat liberalul băcăuan.  

comunicat de presă