Miercuri, 20 iunie 2019, a avut loc cea de-a doua probă din examenul de Evaluare Națională, proba la Matematică, unde au fost înscriși 5.299 de candidați, 482 de copii fiind absenți. La prima probă, cea de la Limba și literatura română, care a avut loc marți, 18 iunie 2019, au lipsit 462 de candidați, care nu au mai participat nici la proba de ieri. Tot la această probă s-a înregistrat și o eliminare din examen a unui candidat.

Astăzi, vineri, 21 iunie 2019, examenul este susținut doar de 30 de elevi, absolvenți de gimnaziu la Școala Gimnazială „Dani Gergely” din Ghimeș-Făget, la proba de Limba și literatura maternă (maghiară). Primele rezultate la acest examen vor fi cunoscute abia marți, pe 25 iunie, până în ora 12.00.

Toți cei care au absentat nu vor intra la repartizarea computerizată pentru admiterea în liceu, iar dacă doresc totuși să își continue studiile vor putea opta pentru acest lucru abia în etapa a doua, pe locurile rămase libere.

Sursă foto: stirilekanald.ro