Între 6 şi 9 iunie 2019, va avea loc ediţia a III-a a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, programate a se desfăşura în localitatea natală a poetului (născut la 14 iunie 1818, în Bacău) şi unde îşi doarme somnul de veci (Mirceşti, judeţul Iaşi).

Reuniunile Culturale „Alecsandriada” sunt incluse într-un proiect finanţat de Consiliul Judeţean şi de Primăria municipiului/ Consiliul Local Bacău, sub egida filialei locale a Uniunii Scriitorilor din România.

Programul evenimentelor este:

6 iunie 2019:

– 16.00- spectacolul „Vârciorova. Carantină”, de Matei Millo şi Vasile Alecsandri, susţinut de actorii Teatrului Municipal „Bacovia” (regia, Alexandru Dabija; muzica, Ada Milea).

– 17.30- depunerea unei ghirlande de flori la statuia poetului, din Piaţa Tricolorului, şi momentul „Acasa poetului”: vizualizarea Casei „Vasile Alecsandri” din str. G. Apostu, nr. 9, intrată din anul 2018 în proprietatea Consiliului Judeţean Bacău; în acest imobil, în urmă cu o sută de ani (la 31 august 1919), s-a înfiinţat Casa de Sfat şi Citire „Vasile Alecsandri”.

7 iunie 2019:

-10.00- conferința științifică cu tema „Vasile Alecsandri – polimorfismul vieţii şi operei”, cu participarea a minimum cinci raportori (cadre universitare sau critici şi istorici literari). Prezentarea în sinteză a referatelor, cu subiecte centrate pe tematica enunţată (biografia, creaţia literară, folcloristica; activitatea diplomatică și politică etc.), va fi urmată de dezbateri.

-16.00-  spectacolul „De la Mioriţa, la Andrii Popa”, cu participarea elevilor din Bacău (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”) şi Republica Moldova (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Chişinău), precum şi a studenţilor Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (membri ai Ansamblului „Pasteluri băcăuane” şi recitatori).

-18.00-  festivitatea de decernare a premiilor actualei ediţii a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.

8 iunie 2019:

-10.00-  la Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mirceşti, va fi vizitat muzeul, iar la mormântul poetului va fi un recital al invitaţilor, sub genericul „Voci de AED pentru AlEcsanDri”.

– 16.00-  festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național „Alecsandriana”.

9 iunie 2019:

-10.00- Vizita elevilor câștigători ai Concursului „Alecsandriana” la Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mircești, județul Iași.

Sursă foto: jurnaldebacau.ro