La data de 13 iunie 2019, polițiștii de investigații criminale, ordine publică și cei de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au efectuat şase descinderi domiciliare în municipiul Bacău și comunele Dofteana şi Valea Seacă, la persoane pe numele cărora autoritățile judiciare străine au emis mandate europene de arestare.

Astfel, poliţiştii au depistat şi identificat trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, urmăriţi internaţional de către autorităţile italiene, franceze şi germane, pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat.

Persoanele în cauză au fost conduse la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore față de aceştia, urmând a se demara procedura de predare către autoritățile solicitante.

Sursă foto: adevarul.ro