Astăzi, 1 iulie 2019, au început probele scrise la examenul național de Bacalaureat. Primul examen scris a fost la Limba și Literatura Română. Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului.
La primul subiect, elevii au avut de realizat un eseu argumentativ privind pregătirea pentru un discurs şi exerciţii pe „Amintiri de la Junimea din Iaşi”, de George Panu.
Subiectul al doilea a fost comun pentru ambele profile: perspectiva narativă dintr-un text de Mihail Sadoveanu, un fragment din „Venea o Moară pe Siret”.
La subiectul 3, absolvenții au avut de realizat un eseu pe baza unui text aparţinând autorilor George Bacovia sau Lucian Blaga pentru profilul Real şi Tudor Arghezi sau Ion Barbu la Uman.
Marţi, 2 iulie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, elevii dând examen la maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană şi italiană.
Miercuri, 3 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului, iar ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată joi, 4 iulie.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie (ora 12,00), iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi,de la ora 12.00 la 16.00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.
Sursă foto: adevarul.ro