Ieri, 30 iulie 2019 a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru DJ 252C, Tătărăști- Corbasca. Aproape 16 kilometri de drum județean vor fi reabilitați și modernizați pe traseul ce străbate localitățile Drăgești-Gherdana-Corbasca-Scărișoara și Marvila.
Drumul va fi reabilitat și modernizat cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II), valoarea lucrărilor fiind de peste 11 milioane de Euro.
Proiectul presupune construcții de ziduri de beton între 1 și 2 metri, supraîncărcări și supraînălțări, amenajări de acostamente, drenare de ape subterane dar și lucrări și marcaje pentru siguranța circulației. Vor fi reabilitate și cele 4 podețe existente pe traseu, în paralel cu construcția unui pod nou.
Vicepreședintele Silviu Pravăț, prezent la acest eveniment important, a făcut referire la beneficiarii acestui proiect, peste 7000 de locuitori ai zonei dar și la faptul că reabilitarea drumului este importantă și în măsura în care asigură legătura directă între județele Bacău și Vrancea, cu deschidere spre Galați și Vaslui.
Termenul estimat al lucrărilor este de 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.