Ultima ședință a Consiliului Județean Bacău a început cu intonarea imnului Republicii Moldova și apoi al României.
„Avem invitați de onoare, astăzi, pe domnul Ghenadi Muntean, președintele Raionului Soroca, pe doamna Stela Zabrian, secretar, și pe domnul Grigore Bucătaru, șeful Secției Cultură și Turism”, a explicat Sorin Barașoveanu, președintele CJ.
Oaspeții din Republica Moldova au întors practic vizita băcăuanilor din 2018, când s-a și semnat un acord de cooperare între cele două județe pentru susținerea construirii unui stadion de fotbal cu 1200 de locuri în Rublenița, a cărei imagine 3D a fost prezentată consilierilor județeni într-un filmuleț adus de oaspeți.
Stadionul de fotbal din Rubelnița, cu tribune și acoperire artificială a terenului, va avea 1.200 de locuri și va costa aproape 800 de mii de euro. În 2019, Consiliul Raional Soroca contribuie cu suma de 100.000 de euro, iar Federația Moldovenească de Fotbal, cu 200.000 de euro. Suma solicitată Consiliului Județean Bacău și aprobată de aleși, miercuri, este de 100.000 de euro.
„E sprijinul unui frate mai mare pentru fratele mai mic. Să dea Dumnezeu să avem posibilitatea să venim liberi în țara noastră mamă”, a spus Ghenadi Muntean.