După cinci ediții anterioare în care Asociația pentru Dezvoltare Activă a promovat potențialul de agrement al parcului Gherăiești în comunitatea locală și a contribuit la diversificarea ofertei de activități educaționale, culturale și sportive pentru băcăuani, festivalul îmbracă de data aceasta haine noi și propune un nou concept: TURN ON THE NATURE.

Pentru prima dată, activitățile din cele două zile de festival vor fi împărțite în funcție de vârstă.

Copiii și părinții vor fi așteptați în prima zi, 31 august 2019, începând cu ora 15:00 la diverse ateliere creative, jocuri, pictură pe față și activități culturale (concerte, dansuri etc.), dar și cele două crossuri pentru copii, de alergat și pe bicicletă, devenite deja tradiție la Zilele Parcului Gherăiești.

A doua zi, 1 septembrie, tot începând cu ora 15:00, tinerii sunt așteptați să participe atât la atelierele organizate de către organizațiile băcăuane, jocuri, concerte și alte activități artistice susținute de către tineri băcăuani, cele două crossuri (de data aceasta pentru cei cu vârsta peste 15 ani), dar și o zona creativă de relaxare, unde vor fi așteptați cu hamace, muzică, cărți și mai ales energie pozitivă.

Sursă foto: facebook.com