Mulți localnici din Iași, plus alții care au plecat de acolo în străinătate, iau drumul Capitalei, cu dublu scop: să ceară demisia corupților din politică și construirea de autostrăzi, care să dea viteză dezvoltării economiei.
Zeci de şoferi care cer Guvernului să înceapă lucrările la Autostrada Iaşi – Târgu Mureş pleacă sâmbătă spre Bucureşti la protest. Sunt supărați că lipsa șoselelor rapide din Moldova scade şansele dezvoltării economice în zonă şi îi face pe localnici să caute prosperitatea în străinătate. Mulți vin în țară special pentru protest.
În speranța că lucrurile se vor îndrepta, un bărbat din Iași a înființat asociația civică „Împreună pentru autostrada 8”. Membrii acesteia merg și ei sâmbătă la București.
„Pur şi simplu Guvernul României ne duce de nas, pe cei din partea de Est, Nord-Est, a României ne tot păcălesc că vor face prin parteneriat public privat un segment de autostradă”, a declarat Ioan Apostol.
Pe drum spre București, cei care se duc la mitingul anti-PSD vor să blocheze pentru scurt timp șoseaua care leagă Moldova de Capitală, ca să arate că lipsa autostrăzii blochează investițiile. Gestul lor este și un avertisment la adresa guvernanților. (Sursă:digi24.ro)