Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău a emis un comunicat de presă ce vizează cazul celor două minore din comuna Filipești care au fost abuzate sexual de concubinul mamei. Cazul a intrat în atenția Centrului pentru intervenție în regim de urgență pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat și părăsit în unitățile sanitare-Telefonul Copilului ”983”, în data de 06.08.2019, ca urmare a unei sesizări a Poliției Buhuși.

Din informațiile transmise a reieșit că cele două minore de 15 și, respectiv, 17 ani la data și ora sesizării, se aflau alături de mama lor, în custodia poliției, efectuându-se cercetări cu privire la aspectul săvârșirii abuzului sexual asupra acestora, de către concubinul mamei. De asemenea, s-a transmis că mama mai avea cu dânsa fetița de 1 an, iar alți doi copii, în vârstă de 6 ani, și, respectiv, 4 ani, ar fi rămas în grija bunicii paterne, la domiciliul acesteia, în com. Filipești, jud. Bacău, având și acordul autorității locale.

Mama copiilor, conform declaratiilor sale, se află în concediu pentru creșterea copilului, fiind angajată în câmpul muncii, prealabil nașterii copiilor, în timp ce concubinul acesteia nu ar avea un loc de muncă.

În aceeași seară, ora 21:12, un psiholog specializat pe cazuri de abuz din cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău, a fost solicitat de către organele de anchetă, iar după ce a asistat la audierea minorelor, mama a declarat că avea cunoștință despre comportamentul concubinului, dar nu s-a dispus reținerea ei, procurorul de caz apreciind că aceasta și fetele au fost terorizate și amenințate de concubin. Reprezentantul DGASPC Bacau a adus la cunostință mamei serviciile de gazduire si ingrijire ce ii pot fi oferite atat ei cat si tuturor copiilor dar, mama în cauză nu a fost de acord cu găzduirea într-o alternativă de protecție, nici pentru ea, nici pentru copii și a susținut că își vor petrece noaptea la locuința mamei concubinului, în comuna Filipești.

Mama susține că nu a știut de comportamentul partenerului de viață decât în primăvara acestui an, când a ajuns să suspecteze că se întâmplă ceva grav. Mai apoi, chiar i-a surprins asupra faptului, abuzul petrecându-se chiar cu cele două fete simultan. De asemenea, în urmă cu vreo săptămână a și filmat scenele de sex, la îndrumarea concubinului, acesta intenționând să le distribuie pe site-uri pornografice.

Aceasta declară că a trăit în teroare alături de concubin și că acesta îi controla strict pe membrii familiei. Nu avea acces decât la telefonul acestuia și nu i se permitea să ia legătura cu rudele din Giurgiu, decât supravegheată. Fetele erau lăsate să meargă la magazinul din sat, pentru cumpărături, dar dacă întârziau 5-10 minute ar fi fost aspru lovite, pedepsite. Susține că i-a reproșat concubinului că nu e corect ceea ce face cu fiicele ei, dar că era amenințată, lovită, agresată și nu a actionat in vreun fel pentru ca i-a fost teamă de acesta. Susține că nu a luat atitudine, până în prezent, gândindu-se și la cei trei copii mai mici, temându-se că ar putea rămâne fără ei.

Despre cele petrecute în familie nu ar fi avut cunoștință nimeni, cu excepția persoanelor implicate, nici măcar bunica paternă, mama și fiicele specificând că nu au avut curajul să se destăinuie nimănui, de frica repercusiunilor și a rușinii. În urma unor abuzuri ce I s-au parut iesite din comun, petrecute în noaptea de 05/06.08.2019, mama copiilor, care observand cele întâmplate, a fugit, s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Comunală Filipești și a denunțat abuzul.

Bărbatul este cercetat pentru viol și loviri și alte violențe sub forma violenței în familie. Direcția pentru Protecția Copilului a deschis o ancheta în acest caz. De caz se ocupă și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău.