În urma problemelor apărute la alimentarea cu apă a Văii Trotușului, începând cu finalul săptămânii trecute, în localitățile menționate, au fost convocate la Prefectura Bacău, conducerile Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, respectiv conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău.
Ca urmare a discuției avute, în contextul unei noi avarii la conducta de alimentare cu apă ce deserveste zona amintită, s-au dispus urmatoarele:
- Suspendarea cursurilor în unitățile preșcolare si scolare din localitățile menționate, pentru perioada luni-marți (16-17 septembrie)
- însărcinarea ISUJ Bacău cu furnizarea și distribuirea de apă menajeră zonelor afectate de avarie
- Urgentarea măsurilor de remediere a avariei, precum și monitorizarea conductei de aducțiune pentru preîntâmpinarea unor situații de recidivă.
Conform datelor furnizate de CRAB, până la această oră, este ațteptată remedierea avariei la conductă în cursul zilei de marți, 17 septembrie, în jurul orei 20.00.