Concertul Regal al Toamnei, programat pe data de 6 octombrie, la împlinirea a 611 ani de atestare documentară  a Bacăului, nu va mai avea loc. Anunțul a fost făcut de primarul Cosmin Necula, pe pagina sa de facebook.

,,Amendamentul propus de consilierii PSD, prin care doreau să taie nejustificat bugetul proiectului, ar fi pus organizatorul în imposibilitatea de a susține din banii proprii acest concert.

După ce în ședința de săptămâna trecută consilieri locali PSD au refuzat să susțină acest proiect doar din cauza unor orgolii politice, astăzi, organizatorul ne-a anunțat că nu mai poate merge mai departe în realizarea acestui eveniment.

Așa cum am mai spus, anul acesta, din lipsă de bani am renunțat la alte manifestări dedicate zilelor municipiului.

Am considerat că trebuie să ne rezumăm la un singur eveniment, accesibil din punct de vedere financiar dar de o calitate culturală incontestabilă.

Proiectul prin care ne asociam cu „Asociația Școala de Pian Dragoș Lungu” prevedea și Sunt extrem de mâhnit că astfel de jocuri politice în care eu, personal, am devenit țintă se răsfrâng astăzi și asupra unor oameni de bună credință.

Dacă Guvernul ar fi alocat acestui oraș banii care i se cuvin astăzi am fi avut resurse și pentru concert și pentru insulă și pentru străzi și pentru multe altele. Eu nu voi ceda niciodată. Mâine voi merge din nou la Guvern pentru a cere înapoi banii municipiului Bacău.”, a scris Cosmin Necula.

 

Sursă foto: facebook.com