PNL Bacău a emis un comunicat de presă în care își exprimă părerea vizavi de ,,războiul” între consilierii PSD și primarul Cosmin Necula.
,,Faliment! Într-un singur cuvânt, așa se poate descrie Bacăul, după trei ani de administrație PSD. O administrație care s-a evidențiat prin eșecuri majore la toate capitolele iar, mai nou, printr-un război între consilierii PSD și primarul Cosmin Necula, pe care până acum l-au sprijinit necondiționat, deși este un administrator slab, lipsit de viziune și profesionalism. Eșecul înregistrat în ceea ce privește modernizarea Insulei de Agrement, pentru care municipalitatea trebuie să returneze 7,8 milioane de lei, pune o presiune și mai mare pe bugetul local, care și așa este aproape secătuit. În disperare și fără să-și recunoască eșecul administrativ, PSD propune returnarea acestor bani din sumele alocate proiectelor de investiții. Cea mai mare sumă, de 5 milioane de lei, ar urma să provină de la Spitalul Municipal.
”Adevărul este că PSD nu a privit niciodată cu ochi buni Spitalul Municipal. Nu pot să-mi explic de ce. Poate pentru că a fost demarat de administrația liberală, poate pentru că ei nu se pricep la proiecte de anvergură, poate că sunt invidioși, cert este că acest obiectiv zace abandonat de trei ani. Să vii în Consiliul Local și să anunți senin că iei cinci milioane de lei de la Spitalul Municipal, înseamnă atentat la sănătatea băcăuanilor, care de fapt plătesc acum incompetența administrației PSD”, consideră președintele PNL Bacău, deputatul Ionel Palăr.
Liderul liberal nu și-a ascuns insatisfacția cu privire la atitudinea PSD Bacău care, în loc să găsească soluții la problemele orașului, este mai degrabă preocupat de vendete personale și de plătit polițe:
”Și mai grav este că, deși Bacăul se află pe marginea prăpastiei, europarlamentarul Dragoș Benea, cel care a făcut și a desfăcut în administrația locală, se dezice acum de toate actele iresponsabile, în loc să caute soluții. Iar soluția este simplă: bani alocați de la Guvernul lor, care să șteargă incompetența care este tot a lor, nu a băcăuanilor! Unde a fost Dragoș Benea când trena investiția de la Insula de Agremenet, pentru care trebuie acum să plătim cu toții și, mai mult, din cauza căreia aproape 40 de milioane de Euro, bani europeni nu pot fi accesați? Pot să se certe cât vor, pot să-și retragă în fiecare săptămână sprijinul politic, dar să nu sufere comunitatea”.
Până la acoperirea datoriei de aproape 8 milioane de lei, consilierii PSD vor să stopeze și alte investiții: reabilitarea clădirii unde a funcționat Starea Civilă, branșarea locuințelor sociale din cartierul Izvoare la utilități și modernizarea drumului de acces, dar și reabilitarea unui punct termic din cartierul Izvoare, ce urma să fie transformat într-un club pentru pensionari.