Jandarmii băcăuani au fost gazdele  unui grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Letea Veche, care au ales să petreacă o zi în compania cadrelor militare din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău.

Astăzi, elevi au aflat mai multe despre activitatea desfăşurată de jandarmi şi despre misiunile acestora în sprijinul comunităţii. Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului educativ Terre des homes – Ziua Ştafetei 2019. Elevii şi-au exprimat dorinţa de a deveni jandarmi, ca urmare au petrecut câteva ore în mijlocul oamenilor legii pentru a vedea dacă au ales bine viitoarea meserie. Aceştia au fost familiarizaţi cu principalele misiuni ale jandarmilor, au îmbrăcat o parte din echipamentul de intervenţie şi au vizitat Sala de Tradiții a unităţii.

Paul: Sper să revenim și cu altă ocazie! Mă bucur că am  văzut echipamentul din dotate și filmul care ne-a dovedit că  activitatea jandarmilor este importantă pentru societate!     

Teodor: Reprezentanții Jandarmeriei ne-au primit cu multă căldură și ne-au  arătat cum este viața unui jandarm, dar cel mai mult m-a impresionat mașina  și echipamentului jandarmilor din secolul trecut!

La finalul întâlnirii le-au fost expuse diferite aspect referitoare la unele măsuri preventive-educative și au primit  “LEGITIMAȚIE PENTRU O ZI JANDARM”.

,,Vizita la Inspectoratul de Jandarmi din Bacău s-a a dovedit a fi o experiență unică unde profesionalismul, ospitalitatea și educația civică au fost evidențiate și prezentate pe înțelesul tuturor! Mulțumim pentru faptul că ne-ați inițiat în tainele vieții de jandarmi într-o manieră atât de bine descrisă.”, a declarat profesoara Nicoleta Oana Vîrvăroi.