Oneșstiul.ro anunță că Petre Hoborici, secretarul Primăriei Gura Văii, disparut fără urmă de vineri, 1 noiembrie, a fost găsit!

Dispariția lui Petre Hoborici a fost anunțată pe rețelele de socializare de familia acestuia. Șeful lui Petre Hoborici, primarul din Gura Văii, a susținut că acesta ar fi plecat vineri dimineața de la muncă fară să anunțe pe nimeni. Se știe doar că cel disparut s-ar fi urcat intr-un taxi in jurul orei 10.00 dimineata.

Bărbatul de 59 de ani ar fi ajuns la spital încă din ziua de 2 noiembrie, fiind transportat de o ambulanță SAJ Bacău. La spital, bărbatul ar fi ajuns în stare de ebrietate, cum l-au găsit medicii de pe ambulanță, care au fost alertați de câțiva cetățeni ce l-au văzut pe bărbat întins la pământ.

Ulterior, bărbatul a fost transferat la Psihiatrie, din cauza stării de depresie pe care o acuza.