Şoferii indisciplinaţi vor plăti amenzi mai mari în trafic, nu 1.160 lei ca până în prezent, ci 1.784 lei, începând cu 2020. Se sancţionează condusul cu viteză excesivă, parcatul în locuri nepermise, folosirea telefonului la volan. Amenzile se pot majora de anul viitor cu peste 50%. Din cauza creşterii salariului minim, punctul de amendă ar urma să sară de la 145 lei la 223 lei.

Începând cu 1 iulie 2020, cei care vor să obţină permisul auto trebuie să aibă minimum 10 clase terminate. De asemenea, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice trebuie să efectueze mai des controlul medical.

Codul Rutier care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020 a suferit o serie de modificări. Spre exemplu, sunt prevăzute sancţiuni mult mai mari pentru cei care folosesc telefonul la volan, acesta fiind una dintre cauzele care duc la producerea accidentelor rutiere. În plus, cei care sunt prinși că vorbesc la telefon în timp ce conduc riscă să rămână fără permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Nici pietonii nu vor scăpa de amenzile poliţiei rutiere. Aceştia vor putea primi sancţiuni din Clasa I de amenzi, adică 2-3 puncte amendă. Se face referire la cei care traversează prin locuri nepermise, susceptibili de amenzi de 416-624 lei (vs. 290-435 lei cât sunt amenzile în acest an).

Art. 70 din OUG 195/2002 prevede că „Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. Pietonii surprinși si accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea rosțe a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.”