Primăria Bacău a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Consiliu Local care le-ar permite tinerilor sub 35 de ani să primească gratuit loturi de 300 de metri pătrați de teren, pe care să-și construiască locuințe. Inițiativa a fost anunțată de primarul Cosmin Necula și se numește „O casă pentru fiecare tânăr”

În total, municipalitatea susține că are la dispoziție 42 de hectare de teren pe strada Poligonului, la ieșirea spre Onești. Primăria va asigura gratuit și infrastructura – căile de acces și rețelele de utilități. De asemenea, proiectele de casă vor fi puse gratuit la dispoziția celor interesați. Tot Primăria va construi în noul cartier spații de odihnă și relaxare, o creșă și o grădiniță.

,,Bacăul, la fel ca alte orașe din țară, se confruntă cu un nedorit exod al tinerilor. Ei sunt viitorul comunității noastre și cred că trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a le oferi motive să nu plece din Bacău sau chiar să revină acasă. Proiectul ,,O casă pentru fiecare tânăr” a fost gândit tocmai pentru acest lucru.

Primăria Bacau va acorda teren GRATUIT, pentru construcția unei case, tinerilor cu vârsta până în 35 de ani. Avem la dispoziție 42 de hectare de teren pe strada Poligonului din Bacău, la ieșirea spre Onești. Primăria va asigura gratuit și infrastructura – căile de acces și rețelele de utilități. De asemenea, proiectele de casă vor fi puse gratuit la dispoziția celor interesați. Tot noi vom construi în noul cartier spații de odihnă și relaxare, o creșă și o grădiniță.

În zilele următoare voi reveni cu mai multe detalii despre acest proiect.”, a declarat Cosmin Necula

Cei interesați de inițiativă sunt așteptați joi, 12 decembrie 2019, ora 17:00, la Centrul de Tineret al Municipiului Bacău (strada Vasile Alecsandri nr. 10), pentru a participa la o dezbatere publică.