Ieri, 3 decembrie 2019, în intervalul orar 10.20 – 12.30, în clădirea US Sf. Spiridon (Central Plaza), Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău a organizat evenimentul ,,Suntem Speciali. Cu toții suntem egali” .
Evenimentul a avut în vedere celebrarea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități , urmărind conștientizarea la nivelul societății a problemelor cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale, promovarea unei imagini pozitive și valorificarea potențialului acestora.
Au participat la eveniment Centrul Daniel, Școala Gimnazială Specială ,,Maria Montessori”, Asociația Nevăzătorilor, Asociația Surdo- Muților, Universitatea ,,Vasile Alecsandri” – terapie ocupațională, Școala Postliceală Sanitară – Sanity Bacău, Preotul Ichim-Radu Gabriel și alte ONG – uri locale împreună cu beneficiarii lor.
S-au desfășurat ateliere de informare susținute de specialiștii invitați, iar copiii se vor bucura de ateliere de lucru, animatori și cadouri.