Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV.

În acelaşi dosar, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

De asemenea, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare, iar Narcisa Iorga, fost membru CNA, a fost condamnată la 3 ani închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. (Sursa: agrepres.ro)

Sursă foto: facebook.com