,,Minele romane de aur de la Roșia Montană vor putea intra chiar din această vară pe Lista patrimoniului mondial UNESCO și a Patrimoniului mondial aflat în pericol, după ce comisia interministerială formată la inițiativa premierului Orban a decis retransmiterea dosarului către forul internațional. România își salvează, astfel, un monument unic în lume, a cărui valoare excepțională a fost constată de experți internaționali.

Dosarul Roșia Montană, care a stârnit extrem de multe dispute și proteste în spațiul public, își reia, astfel, parcursul firesc, iar obiectivele de patrimoniu vor putea fi restaurate și protejate, inclusiv cu susținerea financiară a UNESCO. În calitate de președinte al Comisiei permanente comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, am susținut acest demers, chiar pe fondul arbitrajului internațional pe care Statul Român îl are cu firma ”Gabriel Resources”.

De altfel, în calitate de delegat, am asistat la momentul rușinos, petrecut în vara anului 2018, la cea de a 42-a reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Manama, când Guvernul Dăncilă, prin vocea unui secretar de stat, a solicitat returnarea dosarului. Fără niciun pic de responsabilitate, PSD-ul aflat la putere nu a făcut în prealabil o analiză lucidă sau vreun demers pentru a evita situația jenantă și nici nu și-a asumat vreo postură publică.

Cum evaluarea realizată de experții ICOMOS, organism care analizează tehnic dosarele depuse la UNESCO, a demonstrat valoarea unică a peisajului minier de la Roșia Montana, iar evaluarea se află încă în termenul de valabilitate de trei ani, sunt toate șansele ca, în această vară, Roșia Montană să devină parte a patrimoniului omenirii.”, se arată în comunicatul de presă emis de Ionel Palăr, președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și a Senatului în relația cu UNESCO.