Liberalii acuză, prin intermediul unui comunicat de presă, Consiliul Județean Bacău că s-ar face vinovat pentru că ar fi refuzat premeditat să valideze trei consilieri județeni ai PNL, exact înainte de ședința în care s-a dezbătut alocarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru investițiile pentru drumurile județene și comunale.

,,Consiliul Județean Bacău se face vinovat de un abuz fără precedent, după ce a refuzat premeditat să valideze trei consilieri județeni ai PNL, exact înainte de ședința în care s-a dezbătut alocarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru investițiile pentru drumurile județene și comunale. PSD și-a asigurat, astfel, o majoritate care să-i permită să aloce sumele arbitrar, așa cum a mai făcut-o, și să lase primării PNL fără fondurile necesare bunei funcționări. În semn de protest față de modul în care conducerea județului a privat PNL de cel puțin un vot în ședință, consilierii liberali s-au abținut de la vot.

«Trei consilierii PNL, Liviu Miroșeanu, Claudiu Năstasă și Mihai Mititelu, au demisionat recent din calitatea de consilier județean. ”Deși cei trei consilieri liberali și-au depus mandatele la date diferite, lucru constatat prin hotărârile de CJ din decembrie 2019, respectiv, ianuarie 2020, comunicarea hotărârilor de vacantare de către aparatul propriu s-a făcut abia în data de 4 februarie 2020, pentru toți cei trei consilieri. Nu am înțeles de ce s-a acționat așa, de ce nu a fost respectată procedura. În acest moment, nu știm care va fi data la care vor fi validați supleanții, deși noi am trimis la Consiliul Județean numele acestora. Din acest motiv am solicitat amânarea ședinței, până la data la care grupul PNL din Consiliul Județean va fi complet», a explicat Cezar Olteanu, liderul grupului PNL din Consiliul Județean Bacău.

«Mă tem că, la CJ Bacău s-a acționat cu rea-credință și că interpretează legea după bunul plac. Este suficient să ne uităm la un singur caz, cel mai flagrant, al domnului Miroșeanu, care și-a înaintat demisia la 6
decembrie 2019. În ședința din 20 decembrie, membrii consiliului au luat act de demisie și de vacantarea postului. De la acest moment și până pe 4 februarie a fost tăcere totală. Abia pe 4 februarie, secretarul a comunicat cele trei hotărâri de vacantare. Când am întrebat la CJ, situație mai ceva ca în Caragiale! Cică s-ar fi trimis hotărârea, dar nu se știe ce s-a întâmplat cu ea. Scrisoarea pierdută, taman pentru validarea unui consilier liberal! », explică deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.

PNL consideră că PSD a premeditat pierderea adresei, pentru a nu se putea valida consilierul liberal, care ar fi schimbat balanța din CJ și ar fi rupt majoritatea PSD. Pentru că procedurile au fost încălcate, PNL îl avertizează pe președintele CJ, Sorin Brașoveanu, că deciziile luate în ședința de vineri, 7 februarie, sunt nule și vor fi atacate în contencios administrativ.”