Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, aprobată prin Hotărârea nr. 16 din 30.03.2020, au fost dispuse noi măsuri restrictive, prevăzute în Ordonanța Militară nr. 5 din 30.03.2020.
„Este extrem de important ca regulile impuse să fie respectate. Rămâneți în case, ca să fiți în siguranță dumneavoastră și cei care vă sunt dragi! Nu vă expuneți inutil unei posibile infectări cu coronavirus! Din păcate, în ultimele zile, s-a înmulțit numărul cazurilor de persoane carantinate amendate, urmare a nerespectării regimului de izolare și carantinare. Eu, împreună cu toți colegii mei cu atribuții specifice în această perioadă, nu tolerăm nicio abatere!”, a transmis prefectul Liviu Miroșeanu.
În ultimele 24 de ore, în județul Bacău au acționat pentru verificarea persoanelor aflate în izolare și respectarea restricțiilor impuse prin ordonanțele militare peste 180 de polițiști, împreună cu polițiști locali și lucrători ai Ministerului Apărării Naționale, fiind efectuate 920 de verificări la persoane aflate în izolare/carantină, în 208 locații.
Pentru nerespectarea obligațiilor privind restricțiile de circulație, polițiștii au aplicat 197 de sancțiuni în valoare de 182.750 de lei. Totodată, polițiștii băcăuani continuă verificările societăților comerciale și a persoanelor fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență, fiind efectuate deja verificări în 229 de unități.
Noi măsuri restrictive, prevăzute în Ordonanța Militară nr. 5 din 30.03.2020:
PERSOANELE AFLATE ÎN CARANTINĂ SAU AUTOIZOLARE
-Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora şi vor răspunde penal conform legii.
-Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat/la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional, potrivit legii.
Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SUSPENDARE ZBORURI
-Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18,00.
-Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.
-Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.
Nerespectarea acestor măsuri atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile legale.
Prevederile art. 4 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, nu se aplică:
-piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului „zonă GALBENĂ” sau fără risc epidemiologie;
-piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului „zonă ROŞIE” sau cu risc epidemiologie, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecţie (combinezon, mănuşi, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.