Liberalii susțin că al doilea buncăr al Secției de Radioterapie din Spitalul Județean de Urgență Bacău ar putea beneficia în foarte scurt timp de un accelerator liniar, însă conducerea pesedistă de la Spitalul Județean de Urgență și Consiliul Județean Bacău nu dorește acest lucru în condițiile Ministerului Sănătății.
”Vă asigur că cel de-al doilea buncăr va fi integrat în programul încheiat cu Banca Mondială, pentru care avem suficiente resurse”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății, la audierea în comisiile parlamentare, de miercuri, 4 martie.
Într-un comunicat de presă liderii PNL Bacău spun că: „Singura condiție este ca Spitalul Județean de Urgență și Consiliul Județean Bacău să solicite acest lucru Ministerului Sănătății, pentru ca investiția să poată intra într-un program de finanțare al Băncii Mondiale. De altfel, ministerul a și trimis în data de 3 martie o nouă adresă către instituțiile băcăuane, prin care solicită o serie de acte pentru ca acceleratorul liniar să intre în acest program de finanțare. Aceasta este cea de a doua adresă, deoarece la precedenta, din luna februarie, instituțiile băcăuane nu au oferit niciun răspuns.”
”Bacăul a beneficiat de o atenție deosebită din partea colegului nostru liberal, Victor Costache, ministrul Sănătății. Programe există, fonduri există, mai rămâne doar ca cele două instituții să solicite acest lucru. Trebuie doar să facă o solicitare, să anexeze proiectul tehnic și lista cu personalul medical care va deservi cel de-al doilea buncăr. Nimic mai simplu”, a declarat și Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, care nu a ezitat să critice PSD pentru că răspândește cu bună știință știri false despre acest obiectiv, în loc să solicite finanțare și intrarea în acest program.