Maternitatea Bacău a primit donație 2 ventilatoare de la Asociația Prematurilor.

Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău este declarată, prin ordin al Ministerului Sănătății, de nivel de competență de grad III ( “Mari Prematuri”), deservind și județul Vrancea.

Nașterea prematură apare atunci când un copil se naște înainte de săptămâna 37 de  sarcină. Prematuritatea reprezintă principala cauză de mortalitate și morbiditate infantilă.

O parte din copiii îngrijiți în acestă secție au o greutate foarte mică la naștere( chiar 500-600g), dar cu recuperare completă în majoritatea cazurilor.

Structura secției: 10 paturi ATI prematuri, 20 paturi prematuri și 60 paturi neonatologie.

Secția dispunea până la această dată de 5 ventilatoare pentru ATI prematuri.