La Filipeni, campania electorală este în toi, fără să țină seama de starea de urgență sau de ordonanțele militare. Primarul PSD Rodica Ambrosie, alături de peste o sută de localnici, mulți dintre ei în vârstă, a inaugurat lucrările de modernizare ale unui drum care tranzitează comuna, lucrări realizate din bani de la Guvernul României, prin programul PNDL II.

Evenimentul a fost girat de deputatul PSD de Bacău, Ionel Floroiu, și de președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, care au participat la eveniment, unde au servit un pahar de șampanie oferit de primarul Rodica Ambrosie, cea care a ieșit în fața sătenilor și a autorităților de la ”județ”, cu eșarfa tricoloră.

”Este o sfidare a oricăror reguli și a ordonanțelor militare pe care trebuie să le respecte toată lumea. Este greu de înțeles cum un parlamentar, un demnitar al statului român, acceptă să meargă la o întrunire cu peste o sută de oameni, așa cum este incalificabil gestul domnului președinte Sorin Brașoveanu, care este membru al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și care cunoaște foarte bine măsurile care trebuie respectate. Imaginile sunt grăitoare! Ce să ne așteptăm la oamenii obișnuiți, când văd astfel de comportamente de la cei care au responsabilități oficiale? Mă întreb unde a fost poliția locală, de ce nu a intervenit, cât de timorați sunt de doamna primar, de nu au luat nicio măsură? Solicit prefectului județului Bacău să se autosesizeze și să ia toate măsurile care se impun în acest caz”, a declarat Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.