Camera Deputaților a votat Legea privind recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiunile medicale împotriva COVID-19, un pachet de măsuri pentru personalul medical din spitale și structurile de urgențăcare execută, conduce sau coordonează misiuni și sarcini de serviciu în condiții de risc deosebit, generat de pandemia de coronavirus. Astfel, cei din ”linia întâi”  vor beneficia de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază.

 

Totodată, copiii celor decedați vor primi o pensie de urmaș egală cu 75% din valoarea cuantumului salarial pe care cadrul medical îl încasa la data decesului, până la împlinirea vârstei de 18 ani, sau, dacă își continuă studiile, până la finalizarea acestora, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani. Urmașii (copiii și soții/soțiile supraviețuitoare) vor avea și dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite, în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau, după caz, a Ministerului de Interne, dar și de scutiri la plata impozitelor pe teren și clădiri aflate în proprietate.

 

Pentru cadrele medicale sau cele ale MAI decedate și care nu au urmași, părinții vor primi jumătate din pensia de 75% din valoarea salariului încasat la data dispariției. În toate situațiile, la înregistrarea decesului unui cadru medical implicat în combaterea pandemiei cu noul coronavirus, familiile vor primi un ajutor financiar egal cu două salarii minime pe economie.

De aceste prevederi vor beneficia medici, asistente, îngrijitoare, infirmiere, personalul auxiliar din unitățile medicale, ambulanțieri, biologi, biochimiști, psihologi, cadre militare – paramedici, din structurile Departamentului pentru Situații de Urgență (D.S.U.) ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.).