De la 1 iunie se redeschid terasele şi plajele, se pot organiza spectacole în aer liber cu număr limitat de participanţi, vor fi permise deplasările în afara localităţii şi se reiau competiţiile sportive în aer liber
Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Klaus Iohannis.
„Începând din 1 iunie, câteva activităţi care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. De la 1 iunie se redeschid terasele. Este clar că e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor fi la cel puţin 2 metri, vor putea sta maxim 4 persoane la o masă şi în acest fel lucrurile vor fi sub control”, a spus preşedintele Iohannis.
De la 1 iunie se va putea merge la plajă dar e nevoie de păstrarea distanţei.
Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internaţional rutier şi feroviar în condiţii de siguranţă.
Vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu maxim 500 de spectatori însă vor fi aşezaţi pe scaune la distanţa impusă de regulile de distanţar ecu un control strict la intrae şi respectare tuturor normelor de igienă.
Vor fi permise deplasările în afara localităţii.
Se vor putea relua competiţiile sportive de la 1 iunie, dar atenţie doar pentru sporturile care se practică în aer liber şi mai puţin sporturi de contact.