În dimineața zilei de 15 mai, un echipaj de jandarmerie a depistat, în zona Pieței agroalimentare din localitatea Moinești, un bărbat care comercializa pește din specia caras.

În urma verificărilor jandarmii au stabilit că bărbatul în vârstă de 52 ani, din Moinești, deţinea 11 kg de peşte, specia caras, depozitat în condiţii improprii. Acesta nu a putut justifica provenienţa peştelui şi a declarat jandarmilor că intenţiona să-l vândă.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, faptă prevăzută de O.U.G. nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Dosarul cu actele procedurale întocmite a fost înaintat organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.Jandarmii recomandă cetăţenilor să nu achiziţioneze peşte sau produse din peşte ce nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare şi să sesizeze autorităţile atunci când observă astfel de fapte.