Teatrul Bacovia anunță spectacole pe Insula de Agrement începând din iulie. Încă nu este avansate nicio dată certă pentru o redeschidere oficială, însă de miercuri vor fi puse în vânzare biletele pentru piesele ce se vor juca în amfiteatrul de pe insulă.
Primul sepctacol ar urma să se joace pe 3 iulie de la ora 20.00.
„Dragi spectatori, Teatrul Municipal „Bacovia” și Primăria Municipiului Bacău dau startul stagiunii de vară! Ne bucurăm să revenim pe scenă într-un cadru inedit, în amfiteatrul de pe Insula de Agrement, începând din luna iulie”, se arată într-un comunicat de presă emis de Teatrul Municipal.
„I-am exprimat domnului primar Cosmin Necula dorința de a găsi un loc în aer liber, dar intim, un spațiu în care să nu se piardă nimic din emoția pe care actorul o are de dăruit. Dânsul mi-a propus spațiul amfiteatru de la Insula de Agrement și pentru acest lucru îi mulțumesc”, a declarat Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia”.
Biletele vor fi puse în vânzare miercuri dimineața, simultan, la casa de bilete a teatrului și pe pagina de internet, www.teatrulbacovia.ro și pe platforma www.myticket.ro.
Prețul biletelor pentru aceste reprezentanții va fi următorul:
Acces general Dramă: 33 de lei
Acces Animație: 14 lei
Programul de spectacole al lunii iulie:
Vineri, 3 iulie, ora 20, Trei povești de dragoste, regia Geo Balint
Sâmbăta, 4 iulie, ora 18, Scufita roșie, regia Geo Balint
Duminica, 5 iulie, ora 11, Scufita roșie, regia Geo Balint
Duminica, 5 iulie, ora 20, Trei povești de dragoste, regia Geo Balint
Vineri, 10 iulie, ora 20, Emigranții, regia Ștefan Alexiu
Sâmbăta, 11 iulie, ora 18, Cei trei purceluși, regia Geo Balint
Duminica, 12 iulie, ora 11, Cei trei purceluși, regia Geo Balint
Duminica, 12 iulie, ora 20, Emigranții, regia Ștefan Alexiu
Vineri, 17 iulie, ora 20, Bărbați singuri, regia Geo Balint
Sâmbăta, 18 iulie, ora 18, PREMIERĂ: Capra cu trei iezi, regia Geo Balint
Duminica, 19 iulie, ora 11, Capra cu trei iezi, regia Geo Balint
Duminica, 19 iulie, ora 20, Iulia, biata de ea, regia Irina Crăiță-Mândră
Duminica, 19 iulie, ora 21, Impro solo show Ștefan Huluba