4594 de cereri au fost admise în prima etapă de înscriere a copiilor în învățământul primar. Repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.
În a doua etapă, care va avea loc până pe 31 iulie, va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de ISJ Bacău.
Perioada 1 – 4 septembrie e prevăzută pentru soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
Sursă foto: edu.ro