Autorităţile din Germania au actualizat lista „zonelor de risc” din România stabilită în contextul pandemiei de Covid-19, pe aceasta fiind adăugate atât Bacăul cât și alte 10 judeţe din țară, respectiv București, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui şi Vrancea, anunță Ministerul român de Externe.
Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din12 august 2020. Ministerul de Externe reamintește totodată că șapte județe (Argeș, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți și Timiș) sunt deja declarate zone de risc din 7 august 2020. Astfel, în total, la acest moment, 17 județe alături de municipiul București se află pe lista zonelor de risc”, arată MAE.
Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german.
Testarea se poate efectua direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate. În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgență medical 116 117.
În cazul neîndeplinirii obligației de testare, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 EUR. Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” și recomandată tuturor celorlalți călători care intră pe teritoriul german. (Sursă: hotnews.ro)
Sursă foto: universul.net