Creşterea gradului de informare a cetățenilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale reprezintă scopul principal al activităților preventive desfășurate de polițiștii băcăuani.

Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, astfel încât polițiștii acordă o atenție deosebită furturilor din locuință, acestea având un impact deosebit în percepția populației în ceea ce privește siguranța personală.

Săptămâna trecută, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii de proximitate au desfășurat activități preventive, pe raza municipiului Bacău, a orașelor Comănești și Dărmănești, pentru informarea cetățenilor și conștientizarea, de către publicul țintă, a pericolelor existente privind furturile din locuințe în cadrul campaniei ”Locuințe în siguranță!”.

Polițiștii și-au propus să aducă în atenția cetățenilor importanța propriei atitudini în reducerea riscului în ceea ce privește furturile din locuințe, în vederea luării măsurilor elementare de precauție.

Astfel, cetățenii au primit de la polițiști informații privind modalitățile de autoprotecție pentru evitarea victimizării, prevenirea violenței în familie, precum și modalități de protecție pentru evitarea infectării cu noul coronavirus (COVID 19), activități circumscrise camapaniei ”Poartă masca! Pentru siguranța ta și a mea!”.

Polițiștii fac încă o dată apel la cetăţeni să manifeste responsabilitate şi să adopte reguli minime de prevenire a victimizării şi recomandă:

  • Asiguraţi-vă uşa cu încuietori sigure, vizor; montaţi un interfon la intrarea în locuinţă; asiguraţi un iluminat corespunzător atât pe casa scării, cât şi în preajma anexelor.
  • Nu deschideţi uşa locuinţei persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea vă oferă spre vânzare produse tentante, pe care le puteţi considera a fi un chilipir.
  • Atenţie la persoanele pe care le primiţi în locuinţă. Acordaţi mare atenţie legitimării acestora şi nu vă încredeţi în cărţile de vizită pe care vi le prezintă. În situaţia în care locuiţi la bloc, persoanele care oferă diverse servicii ar trebui să fie însoţite de preşedintele sau de administratorul asociaţiei de proprietari/locatari.
  • Nu daţi drumul persoanelor care sună la interfon decât dacă le cunoaşteţi identitatea.
  • Nu păstraţi în casă sume mari de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi.
  • În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul.
  • Nu vă anunţaţi momentul plecării în concediu pe reţelele de socializare!
  • Dacă vecinii dvs. sunt plecaţi de acasă şi observaţi ceva suspect la apartamentul lor (persoane necunoscute, urme de forţare, etc.) telefonaţi de îndată la 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie. Cu cât poliția este anunţată mai repede, cu atât şansele de a prinde infractorii şi de a recupera bunurile sunt mai mari!