Arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente este interzisă, iar fermierii care au solicitat plăţi directe în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin riscă sancţiuni care vizează reducerea sau chiar excluderea de la plată, informează APIA.
Interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente este o normă promovată prin măsuri legislative, care contribuie la stabilizarea sau reducerea concentrațiilor de gaze cu efect de seră și este important ca fermierii să conștientizeze că arderea miriștilor, a resturilor vegetale rezultate după recoltarea culturilor de pe terenurile arabile are consecințe negative asupra solului și mediului înconjurător.
Potrivit APIA, una dintre cerinţele obligatorii pentru fermieri aferentă standardului pentru bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor GAEC 6, „Menţinerea nivelului de materie organică din sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriştile arabile”, încadrat în domeniul „Mediu, schimbări climatice, bunele condiţii agricole ale terenurilor”, aspectul „Sol şi stoc de carbon”, se referă la interdicţia arderii miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
În anul de cerere 2020, totalul suprafeţei de teren arabil şi pajişti permanente arsă de către fermierii care au încălcat cerinţa obligatorie GAEC 6.2 (Este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente), aferentă standardului pentru bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor GAEC 6 „Menţinerea nivelului de materie organic din sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriştile arabile” este de 2.031,03 hectare.